Luni - Vineri
08:00 - 16:00

+40-232-267844 contact@ecopiataiasi.ro

Reprezentanții Ecopiata au efectuat teste ale valorilor nitraților la fructele și legumele din piețele agroalimentare administrate. Pentru majoritatea produselor, valorile au fost normale, însă au existat și unele fructe (căpșuni și pepeni) pentru care rezultatele au sugerat că s-au folosit pesticide peste limitele admise.

Menționăm că aparatul pe care l-am folosit pentru teste, Green Test Eco 6, nu este omologat în România, însă producătorul susține că l-au omologat în mai multe țări din Europa, fiind verificat metrologic, iar precizia este de 91% conform fișei tehnice.

Ecopiața și-a propus să verifice periodic calitatea produselor din piețe, chiar dacă pentru moment se utilizează un aparat care nu este profesional sau omologat. Cu toate acestea, rezultatele îngrijorătoare din urma controalelor pot constitui indicii și o bază pentru verificări amănunțite de către autorități.

Într-un interviu pentru mai multe televiziuni, Directorul Ecopiața, Radu Botez, a făcut următoarele declarații:

"Am achiziționat aparatul pentru a vedea care este cantitatea de nitrați din legumele și fructele vândute în piețe, existând ideea că ar avea cantități mari. Nu este un aparat care să țină locul unui laborator specializat, nu are valoare juridică măsurătoarea, dar poate indica o problemă și aceasta poate fi investigată de laboratoarele de la București sau Constanța. Măcar îți spune, cu o precizie acceptabilă, cam cum stai".

Radu Botez, Director interimar Ecopiața S.A.

Reportajul poate fi urmărit pe website-ul Observator de la Antena 1, accesând următorul link:

https://observatornews.ro/eveniment/pietele-din-iasi-luate-la-puricat-cu-detectorul-de-pesticide-fructele-preferate-de-romani-cu-valori-periculoase-peste-limita-admisa-527973.html

Contact

Adresa: Municipiul Iași, str. Anastasie Panu, nr. 48, jud. Iași

Telefon: +40-232-267844 / +40-372-767837

Email: contact@ecopiataiasi.ro